Spaga noastra, cea cat toate zilele…

Daca e marti… e plimbare in capitala. Daca e plimbare in capitala, e gaura in portofel… (apropos – n-are nici o legatura cu…)
Ma rog, e gaura adanca… sau poate sa nu fie dracul chiar atat de negru pe cat pare. Adica iti poti proteja portofelul de intemperiile care casca niste santuri adanci in cardurile de salarii… (v-am zis ca n-are nici o legatura…) – n-am gasit alta rima…
8.27 A.M. trenul intercity Iasi – Bucuresti Nord… ma poarta pentru a 3 oara intr-o saptamana si jumatate in centrul universitar cel mai mare al tarii.
In tren… liniste si pace. Oamenii abia treziti, ma rog cei din orasul de bastina, dar si cei mai matinali moldoveni, merg din provincie in Bucuresti, fiecare cu treburile lui: unul vrea sa plece la munca in strainatate, altul in vizita la rudele mai „civilizate”; unul e student are un examen de sustinut in sesiune si datorita faptului ca  nu poate invata in camera de camin, ca nu suporta bucuria si cheful altora dupa trecerea cu bine a examenelor proprii, merge acasa… etc., etc…
Printre noi, oamenii legii. Credeam ca iar o sa fie supracontrol pe tren… bucurandu-ma ca am trecut, de multisor, perioada in care megeam cu nasul, pe caraiala, cu capul mai mult pe geam, dupa oamenii in cravata si cu vesta bleumarin, decat la caldurica sau in poala iubitei, intorcandu-ma de la „stresiune”, din timpul facultatii.
Trenul se pune in miscare, si incep a citi un ziar uitat de cineva pe bancheta. Dupa Buzau si Ploiesti se iveste Bucurestiul. Biletele se verificasera de d-na controlor inainte de Buzau. Cand sa ajungem in Bucuresti… imi arunc privirea dupa d-na controlor… mde, suntem barbati… la naiba… se duce tinta la d-l militian… si? „recupereaza datoria” – suma modica din cate am vazut… iar tovarasul… era deja in tren cand urcasem eu…
Cam cum stau lucrurile in viziunea mea…
Tovarasii militieni, abuzeaza intr-un mod jegos de principiile la care noi incercam sa aderam, prin intermediul U.E. (a se citi Uniunea Europeana). Eu cred ca dansii „au investit” ceva pentru cariera lor, si se sustrag de la plata multor lucruri… cum ar fi banalul bilet de tren. Oare incearca amortizarea investitiei? Stiam de cei de la circulatie, ca mai sunt poftiti, din cand in cand, vrand nevrand, la cate o friptura de mai toti participantii la trafic, care intr-un mod sau altul incalca legea; dar cu biletul de tren e si mai si… putea mai bine sa nu dea bani… nu s-ar fi suparat nimeni… mai mult d-na controlor cred ca a fost si jignita de „reducerea” la care a fost supusa.
Ce sa mai zicem ca de`una`zi, am auzit la radio, ca in „legea sanatatii”, nu stiu daca m-am exprimat corect, nu sunt la curent cu legislatia noastra – AR fi specificat, ca medicii pot primi de la terte persoane, sub forma de cadou, unele lucruri: si spunea respectivul interlocuror, ca „pacientul daca este recunoscator medicului curant, ii poate oferi acestuia o mica atentie”.
Domnilor… E JENANT… sa auzi la radio la o ora de maxima audienta, ca poti da SPAGA legal… dar traim in romania…
De aceea vreau sa emigrez… la naiba!

Portofele, portofele

      Tocmai fusesem in oras, la invitatia unui prieten, intr-un restaurant de renume in oras.
Afara se asternuse un strat considerabil de zapada, ca in povesti… Imi iau la revedere de la mesenii mei, si ma indrept spre masina proprietate personala. Cu un mic efort dau zapada de pe geamuri, ma urc in habitaclu, si demarez…
Becul rosu-orange din bord anunta un adevar crunt… ramaneam fara benzina… 2, 3 “curbe periculoase”, si in fata mi se arata piata de carburant. Asteptand la semafor… trag o ocheada in portofelu-mi umflat de chitante si chitantele, mde… traim in romania… taxe la tot pasul. Portofelul ma anunta necrutator… mai aveam 3 hartii: una de 5 lei, una 10 lei si una de 1 leu.
De cat sa bag… ma tot gandeam… de 10 lei. Intru printre tarabe, si ma autoservesc. Aaa… ce mi-e 10 lei ce mi-e 15 lei. Si scap de 15 lei benzina in “stomacul fiarei”.
La casa… senzational… n-aveam decat 2 bancnote de 2 lei si una de 5 lei… Ma scuz politicos, si sun un prieten… nu puteam intreba publicul… era prea jenant. De fifti fifti… nu-ndrazneam, ca putea indrazni pietasul cu bastonul.
Obtin raspunsul corect de la prieten… vine in 5 minute… doar ce ne despartisem de 5. Ei bravo…
Dintr-una-ntr-alta, vad in portofel cardul de salarii de pe vremea asigurarilor. Mai aveam vreo 30 lei pe el. Imi fac curaj si intreb fata de la pupitru de comanda… “stiti… am un card de salarii, nu pot plati cu el?”. Raspuns afirmativ. “sigur ca da!”, zic “da` e cumva vreo problema daca nu stiu pinul? ca nu prea-l folosesc! l-am si uitat”
Daca eram doar noi doi in benzinarie cred ca ar fi sarit pe mine si am fi facut-o pe tarabe… eram cel mai fericit barbat din lume… iti poti imagina sa intri intr-o benzinarie, sa pui benzina, sa nu platesti pentru ea… si sa te si alegi cu cea mai tare fantezie, si partida de amor din viata ta… ar fi fost ceva.
Vanzatoarea, daca o pot numi asa, a ramas masca… se uita o clipa in calculator. Stiti la ce s-a uitat? La bolidul supersonic pe care il pilotam… Se uita la mine si-mi zice… “ce bine o fi sa ai card de salarii si sa nu ai nevoie de el!”
Zambesc si eu ironic, si zic… “daca nu l-am folosit niciodata!”.
Cu asta i-am intors cutitul in rana…
A venit prietenul, care iute m-a scos pe cautiune din prinsoare…
Morala: “`geaba ai card misto… daca n-ai cokar baros”…

TARA LU` BASE VODA

Asa cum mi-am imaginat.., de fapt ce imaginat vorbesc eu, asa cum era normal de fapt, pentru ca suntem intr-adevar o tara tuturor posibilitatilor… sa va mai spun una.
Sper ca sunteti la curent cu noua categorie a blogului meu: „vreau sa emigrez”, astfel, citind patania de ieri m-am gandit ca poate vreti sa stiti si continuarea.
Am sunat in dimineata aceasta la ministeru (sanatatii) masii. Masii cui? Masii mamii lor, de tampiti si retarzi, ca ar trebui pe toti sa ii interneze la Spitalul nr. 9 din capitala (am inteles ca-s aia cu scufita).
Da dom`le am sunat la orele 09.10, 09.15, etc. la numerele de pe site. Nu ca nu mai incercasem… dar vad nr. de la centrala, si sun. Imi raspunde o duduie…
„fiti amabila, o legatura la camera X., va rog!”
Nu mi se raspunde. Un moment am crezut ca nici nu m-a auzit, tocmai cand ma pregateam sa o trezesc pe cucoana cu un ALO intepat, aud un ton in telefon…
Bun zic, asa-s bucurestenii, p.zda mamii lor de inganfati…
Si suna, si suna, si iar suna, dimineata suna iarasi, vorba lui Alecsandri, si se asterne un ton de ocupat… si iar dau telefon la centrala…
Aceeasi procedura. Oare sa fi fost fetele la o cafea? Pe hol la o tigareta I, II.? Poate sunt foarte ocupate si nu pot raspunde… sau poate nu au in fisa postului trecuta o astfel de activitate… dracu` stie…
Incerc la relatii cu publicul, numere luate de pe site-ul ministerului – la recomandarea “secretarei”.
Doua numere de telefon… unul pentru telefon, celalalt pentru fax.
Stupoare… la telefon raspundea dupa 3 apeluri faxul… iar la fax… ce credeti… nu raspundea nimeni normal…
Ideea e ca saptamana viitoare mi-am luat gandul de la sunatul in biroul respectiv… nervi, draci, neuroni morti pe campul de lupta degeaba… asa ca saptamana viitoare f.tem iarasi un milion…
Doar are balta peste, nu?
Vreau sa emigrez… la naiba!