Live together… Die alone…

el único blog con… cojones – nuestra arma es el sarcasmo

Archive for the ‘In Exil’ Category

Lasă Tibi dragă… că noi nu furăm!!!

Scris de Cristian Popa pe iulie 11, 2009

Gata! M-am săturat! Le-o fac cât de curând!

36569_thumb_plus

S-a lansat o “moda”, ca să mă esprim asa, printre funiile de supermaketuri de la noi din ţară. Aceea de a te căuta în geantă la ieşire, pentru a împiedica furtul de produse. Acest lucru se întâmplă în Plus laBa cău. E ceva de speriat. Prima dată când mi s-a întâmplat, nu am dat mare importanţă. A doua oară, m-a luat cu năduşeli de draci, şi m-am certat cu o doamnă agent de pază şi cu o caseriţă. Caseriţă… ea mai ciumeată, “care a stat ea la casă şi m-a observat îndelung pe tot parcursul cumpărăturilor” (am pus între ghilimele, că n-a facut aşa ceva), s-a dat în glume cu mine, că să se uite ea la mine în rucsac, să se convingă ea că nu am nimic de furăciune în el. Doamna de la pază, iniţial a sărit în ajutorul meu, spunând probabil din experienţa sa, scanându-mi faciesul, că nu sunt un furacios. Dar matmoasel caseriţa, nu s-a lăsat cu una cu două. Şi a ţinut morţiş, să mă controleze în intimitatea ghiozdanului. Le-am zis că nu e normal într-o ţară civizată care pretindem a fi, să ne uităm în geanta altuia. Atunci trădătoarea de agentă, s-a dat cu duşmanu’, şi mi-a zis că de ce mă supăr, că atâta timp cât nu am lăsat rucsacul la intrare NESUPRAVEGHEAT, ŞI LA ÎNDEMÂNA ORICUI, au tot dreptul să mă caute în el. Le-am explicat ca normal ar fi, şi ca să evite neplacerea creată clienţilor, să monteze nişte dulapuri, ca în toate supermarketurile din U.E. şi nu numai, în care să îşi lase omu bagajul, care ar putea fi confundat cu cele cumpărate din magazin. În fine, plin de draci, am plecat, spunând ca nu mai trec pe acolo în gândul meu.

A treia oară, m-a controlat un băiat, de vreo 2 m, cui n-am avut ce-i drept curajul să-i zic ceva. Doar aşa în glumă.

Eiii dar a patra oară, adică azi, (apropos, şi eu numai de al dracu fac aşa) m-am dus din nou la cumpărături, în acelaşi magazin. N-am luat multe, dar în cuşul cu rotile, că pentru ei nu s-a inventat şi coşul mic, pentru mărunţişuri, aveam casca pe care o folosesc pe motor, şi binecunoscutul rucsac Samsonite, în spate. Ajung la casă, după ce plătesc, caseriţa (o fi tot aia cu care m-am luat şi data trecută, nu ştiu, că nu am reţinut-o prima dată) hop ca vrea să se uite în rucsac, ca de vreme ce nu l-am lăsat la intrare… bagă placa! O las… bineinţeles ca nu furasem nimic, şi mă îndepartez lângă pervazul magazinului să încarc cumpărăturile. Şi cum nu-mi poate tacea gura, zic: Da’ în cască aţi cautat doamnă? Că acolo am băgat ceea ce am furat! Au ramas mască toţi. Aia, cică o iau la mişto. Pai cum dracu să nu vă iau la mişto, dacă şi dumneavoastră ne luaţi la mişto cu prostiile astea. Imi zice că de ce nu am lăsat la intrare geanta. Pai pe unde să las, că la intrare nu e nimic unde să las geanta şi plus de asta, ar trebui să intru pe contrasens ca să las geanta. Circ şi panaramă! Am plecat cu zâmbetul pe buze! Agenţii de pază, băiatul şi cu doamna aceea, n-au mai zis nimic.
Chestii mai interesante se întâmplă pe la Real, unde te pune să îţi laşi bagajul într-un carucior de cumpărături. Le zic de fiecare dată când intru, ca rucsacul meu e scump, şi dacă dă dracul să nu-l găsesc când mă întorc, circ iese!

Data viitoare le-o coc! Dar vreau să mă ajutaţi să iau o decizie, prin chestionarul din dreapta.

Pentru o românie, civilizată!

Publicat în In Exil | Etichetat: , , , , , , | 15 Comentarii »

Sfertul academic

Scris de Cristian Popa pe octombrie 4, 2008

De undeva de la 11 grade Celsius, ce le incrimina nemiloasa masinarie cine stie de cine inventata (nota 10 cu felicitari celui care va posta un comment cu raspunsul), se naste o zi de`altfel insorita, printre putinele de care am avut parte in ultima vreme, in exilul la care am fost supus, de ceva vreme. Anotimpul, de fapt isi face treaba destul de bine prin zona aceasta, populata in mare parte de batrani si oameni iubitori de natura, in toata splendoarea ei, cu frunze ruginii care nu mai invelesc pentru moment arborii ci pamantul, care de altfel, nici el nu mai are mult si va ingheta sub patrunzatorul frig, al toamnei.
Ziua incepe obisnuit, cu tata care baga capul pe usa la 5 dimineata, ca nu stie unde si-a pus cheile, care nu ii trebuiesc, dar ma rog… cu mama care macar face un lucru apreciabil… cafeaua, pe la 7 dimineata… a am uitat sa prezizez ca dorm in bucatarie, tare nu? Am soba, d`aia! Vezi mai sus ca e foarte, foarte frig prin zona asta. Cu telefoane, si mesaje din partea prietenilor, cu urari de binete si sanatate si fericire si… o fata frumoasa din partea babelor… mde, nu v-am zis “majoritatea parlamentara” din zona!?!
Pusei mana pe laptop si bagai niste muzica… buna… care ma face sa dansez ca nebunu de unu` singur, ca doar n-are cine ma vedea, de asemenea imi pun in valoare si calitatile vocale ale momentului… chiar imi lipsesc niste petreceri, poate d`aia nici nu puteam adormi cu o seara inainte, corpul resimtind evenimentul la care de obicei nu prea dormi mult, dupa.
Daca nu v-ati prins inca, imi permit sa dezvalui surpriza… am 25 de ani. Single, not married, no children that I know of… no money. Deja incepe sa nu prea imi mai sune bine varsta. Deja as vrea sa merg in directia opusa… daca pana acum celebra fraza “ce n-as vrea sa mai fiu la gradinita din nou, sau la scoala!” devine o himera… ii ia loc cu succes amintirea anilor liceului, cu toate nazbatiile facute de tine sau de colegi, si note ascunse parintilor, ori orele de matematica sau de limba romana petrecute pe bancile zdrentuite ale cinematografului local, etzetera etzetera. Cine stie, poate in 5, 10 ani acestor amintiri le vor lua locul cele din facultate ori altele petrecute pe meleaguri straine. Time will tell. Vorba americanului.
E mult prea devreme sa deschid contabilizarea socio-profesionala a anilor deja scursi in acest sfert din totul la care toti speram… centenarul. Insa, facultatea absolvita cu succes in urma cu 2 ani, dar si masterul proaspat inscriptionat in CV-ul personal, m-au propulsat in primavara acestui an in directia carierei, pe meleaguri straine sau nu… pentru unii devenite a doua casa sau poate prima, pentru altii un mod de viata care nu li se potriveste, o mentalitate sanatoasa dar inca fara adeziv bun in mintea noastra, a romanilor. De aceea trebuie sa nu imprumutam mentalitati pe care sa le luam de bune, pentru simplul fapt ca intr-o tara sau alta se traieste mai bine, ci sa ne creeam propriul nostru mod de gandire, pentru care sa fim invidiati sau copiati de altii, carora sa ne permitem ca peste cativa ani sa le dam noi lor sfaturi si nu invers. Totul trebuie sa vina din interiorul nostru, din dorinta noastra de a ne fi mai bine, si nu numai noua ci urmasilor, urmasilor nostri, basheshti, sau tariceni.
Ce vreau sa spun e ca tocmai am ajuns la sfertul academic, si plec din nou la drum asa cum am plecat si la 18 si la 23, ori 24 jumate, singur, doar cu dorinta si speranta ca telul va fi atins, cu orice pret. Cu alte cuvinte… mama*… I`m comin` home! La naiba… Impropriu spus, dar are priza si reflecta realitatea momentului.
Nota: * – Roumanie (imi place mai mult frantuzescul decat englezescul – no ofence)

Publicat în In Exil | 1 comentariu »

Partea frumoasa…

Scris de Cristian Popa pe septembrie 15, 2008

Revin pe blog cu un filmulet (in sfarsit, tehnologia asta imi da batai de cap) despre o perioada frumoasa din exilul la care am fost supus, de catre guvernantii nostri… nu mai intru in detalii puteti citi la categoria “Vreau sa emigrez…”. Ca sa revin, postez un filmulet pentru prieteni, colegi, amici, cunoscuti, etzetera., cu una dintre cele mai frumoase drumetii facute pe taramul de vis al Liguriei, Italia.

Asa cum sugereaza si titlul, vor urma si lucruri mai putin placute legate de oameni, si viata, situatii neprevazute, si ilare, care te fac sa nu mai stii unde iti este locul, si daca exista si bine, adevar si dreptate pe planeta aceasta…

Dar pana la urmatorul post… va las sa va minunati de splendorile unei tari… nu foarte departe de noi… garantat merita o vacanta aici. Cam “chiper” la tot pasul… dar baba la frumusete sufera.

Publicat în In Exil | 2 Comentarii »