Las praful din biblioteca pentru a posta ceva tare, astazi.
Ieri dupa-amiaza, ies din casa in care sunt tintuit datorita vremii neprielnice mersului pe 2 roti motorizate, pentru a merge cu un prieten (nu spui care, persoana importanta) sa isi echipeze “conserva” cu 4 cauciuce toamna-iarna. Cu noi, alt amic… cica atotstiutor in cauciuce. Asta din urma primeste un sms. Ce sms??? Am sa va esplicitez imediat.
Daca va mai aduceti aminte, eu imi aduc, in urma cu nici mai mult nici mai putin de 5 ani, pe timpul acela eram anul 2 la o facultate de perspectiva (va amintiti), o formatie necunoscuta, ajunge in topuri cu o melodie foarte frumoasa, si draga mie. “OZONE – DESPRE TINE”. Stiam versurile pe dinafara, le trimisesem chiar si unei febleti d`ale mele, in semn de dragoste si amicitie, si… prost am mai fost doamne. (greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, nu?).
Legatura… unul din versurile melodiei suna cam asa… “Nu raspunzi la sms! Eu iti scriu atat de des…” A fost catalogat hitul anului, iar versul “nu raspunzi la esemes” (asta pentru intonatie) a fost declarat versul anului.
Amicul asta al nostru primeste un sms de genul… “nu raspunzi la semesugi!!!” Mi se pare mai ceva decat precedentul… deci e prea tare dom`le… continuarea??? Va las pe voi perversitati, ce sunteti, sa va dati cu parerea…
Vi-l imaginati pe domnul gadea… si pe domnul stan??
- Domnuuuuu… Gadea!
- Da domnuuuuu… Stan!!
- De ce nu raspunzi, domnuuuuu Gadea, la semesugi?!?
Extraordinar sms-u`. Felicitari celui care l-a inventat!
Un video pe mtv, imi atrage atentia in aceste momente “guru jesh project – infinity” – daca ca am retinut bine.
Va salut cu traditionalul… “nu spuneti nu… la tot, la naiba…”
Oricat de original as fi vrut sa fiu, n-am gasit alt titlu.
O scrisoare ratacita…
Cu acordurile de chitara in boxe, ale inconfundabilului Mark Knophler, ma asez frumos la calculator, la tastatura ergonomicami, pentru a va relata un moment hazliu al zilei de azi.
Nu sunt un impatimit al blogului (pretenul, pretenului meu stie!) cu povestioare zilnice despre ce a mai pus mama in ciorba sau ce a uitat sa puna, etzetera. Dar avand in vedere ca nu demult timp avusei un imbold, nu ca nu am avut si azi, sa public niste epistole cum le-am numit eu (caraghios, pe alocuri chiar penibil), dezvalui in premiera pe tara ca mi s-a intamplat un lucru de-a dreptul demn de filmele cu „isteti”.
Proaspat reintors pe meleagurile natale, facand curatenie prin ograda, am dat de „ultima scrisoare” din seria, „cum sa fii cel mai penibil dintre indragostitii despartiti”. Scrisul inconfundabil de doctor, ilizibil numit de mine sau de ea, nu mai tin bine minte (probabil ca pe mine nu ma ducea mintea pana in analele dex-ului) m-am chinuit sa recitesc ceea ce am scris fix la data de 1 august 2007. Jalnic, patetic (nu va imaginati ca eram in genunchi). Am prea multe principii ca sa ma asez pentru „spovedanie” – poate ca va veni si momentul acela… sper sa merite pe deplin gagica, ca de nu, ii taiem nasul.
In urma cu ceva timp vroiam sa pastrez scrisoricile de „dragoste chioara si amoriu ghebos” pentru ca mai tarziu sa le public sub alte forme pe blog. Penibil! Am dat de ele cu cateva zile in urma, cele „andresate adrisantului” (Mad about you – Hooverphonic e ce-a mai tare de departe pana acum – numai ca nu dupa tine… sic), dar nu le-am bagat in seama, nici macar nu m-am obosit sa le citesc. Le-am rupt! UUUUU! Nu te asteptai…
Nu demult, primii un mail de la „cineva” cu niste pwp-turi, despre cel care ajuta, cica ar fi EL, cel care ar avea nevoie de ajutor. Posibil. In el, mai era specificat si faptul ca e mai bine sa ii spui cuiva ce ai pe suflet in fata si nu in scris… ei uite ca eu sunt diferit. Macar in ceea ce te priveste!
Si din nou „sultans of swing” (my favorite).
Am mai sters din paragrafe… nu de alta, dar erau prea taioase. Oricat as vrea sa scriu mai picant, parca nu ma lasa inima.
Asa ca doresc numai bine cititorilor blogului… asa putini cati sunt ei… Promit sa revin in forta! Cu ce? Nici eu nu stiu exact… Cu povesti, penibile din viata unui personaj comic, jucate pe scena dramatica a caraghiosului haos al anarhiei absolutise…(tre sa google-it anarghie ca nu stiu ce `semneaza) (uite ce word meserias am… n-am stiut ca baga smile).
„You wanna make a memory???”. F..k you Bon Jovi… I love Gun`s! La naiba… Man At Work – Down Under (best…)
P.S. daca tot suntem in domeniul scrisorilor.
Am uitat sa precizez ce am facut cu scrisoarea a V-a, ca a patra era chiar picanta si am bagato pe foc acu 2 ierni… stiu exact pentru ca iarna trecuta m-am rasfatat si am gustat din plin viata la oras.
Am rupto si p`asta ce era sa fac… mai prost e ca a fost la indemana oricui… draq stie cine a mai citito. Nu prea las urme, dar… asta mi-a scapat.
Sii iu in anadar laif sistar! Gud bai! Iu mai barn in hel!
AAA… era sa uit… nu mai aruncati uleiul prajit la „ghiveta”… ca nu mai bea apa 13 ani, 10 luni, 3 saptamani un copil de 1 luna si o saptamana! Turnatil pe ala din sticla… poate fi si de masline extravirgine… dupa preferinte (fara virgine ca nu mai vreau). Is gretoase! Maslinele… celelalte sunt ok!
Tocmai fusesem in oras, la invitatia unui prieten, intr-un restaurant de renume in oras.
Afara se asternuse un strat considerabil de zapada, ca in povesti… Imi iau la revedere de la mesenii mei, si ma indrept spre masina proprietate personala. Cu un mic efort dau zapada de pe geamuri, ma urc in habitaclu, si demarez…
Becul rosu-orange din bord anunta un adevar crunt… ramaneam fara benzina… 2, 3 “curbe periculoase”, si in fata mi se arata piata de carburant. Asteptand la semafor… trag o ocheada in portofelu-mi umflat de chitante si chitantele, mde… traim in romania… taxe la tot pasul. Portofelul ma anunta necrutator… mai aveam 3 hartii: una de 5 lei, una 10 lei si una de 1 leu.
De cat sa bag… ma tot gandeam… de 10 lei. Intru printre tarabe, si ma autoservesc. Aaa… ce mi-e 10 lei ce mi-e 15 lei. Si scap de 15 lei benzina in “stomacul fiarei”.
La casa… senzational… n-aveam decat 2 bancnote de 2 lei si una de 5 lei… Ma scuz politicos, si sun un prieten… nu puteam intreba publicul… era prea jenant. De fifti fifti… nu-ndrazneam, ca putea indrazni pietasul cu bastonul.
Obtin raspunsul corect de la prieten… vine in 5 minute… doar ce ne despartisem de 5. Ei bravo…
Dintr-una-ntr-alta, vad in portofel cardul de salarii de pe vremea asigurarilor. Mai aveam vreo 30 lei pe el. Imi fac curaj si intreb fata de la pupitru de comanda… “stiti… am un card de salarii, nu pot plati cu el?”. Raspuns afirmativ. “sigur ca da!”, zic “da` e cumva vreo problema daca nu stiu pinul? ca nu prea-l folosesc! l-am si uitat”
Daca eram doar noi doi in benzinarie cred ca ar fi sarit pe mine si am fi facut-o pe tarabe… eram cel mai fericit barbat din lume… iti poti imagina sa intri intr-o benzinarie, sa pui benzina, sa nu platesti pentru ea… si sa te si alegi cu cea mai tare fantezie, si partida de amor din viata ta… ar fi fost ceva.
Vanzatoarea, daca o pot numi asa, a ramas masca… se uita o clipa in calculator. Stiti la ce s-a uitat? La bolidul supersonic pe care il pilotam… Se uita la mine si-mi zice… “ce bine o fi sa ai card de salarii si sa nu ai nevoie de el!”
Zambesc si eu ironic, si zic… “daca nu l-am folosit niciodata!”.
Cu asta i-am intors cutitul in rana…
A venit prietenul, care iute m-a scos pe cautiune din prinsoare…
Morala: “`geaba ai card misto… daca n-ai cokar baros”…
(uite ce word meserias am… n-am stiut ca baga smile).