Un joc descoperit de noi, cam pe la vârsta de 13, 14 ani! NO COMENT!
Îmi aduc aminte că îl jucam cu plăcere oriunde. Inclusiv în clasă, în pauzele dintre ore. Ridicam tot praful de pe parchetul dat cu motorină, din şcoala veche, de la fabrică, pentru cine îşi mai aduce aminte că a existat în comună. Acum zac ANL-urile lu’ dom’ primar. Curtea mare a şcolii, era locul de recreaţie după porţia de matematică, istorie, limba română, etc. În afara zbenguielii normale, m-ai încropeam o capră nouă.
Regulile erau foarte simple dar şi foarte stricte. Cine rămânea pe dinafară la celebra alegere: an, dan, dez… dizi mani pez… dizi mani companez… an dan dez. Sau: un, doi, trei, alege pe cine vrei… din caruţa cu purcei, un doi trei. Sau: din oceanu Pacific, a iesit un peşte mic, şi pe coada lui scria… ieşi afară dum-nea-ta. Cu ocazia asta mai invaţam şi noi celebra, despărţire în silabe.
Să revenim la caprele noastre. Cine rămânea pe dinafară, se punea capră. Ceilalţi trebuiau să îl sară, ca la ora de educaţie fizică. Diferenţa era capra cea vie. Era destul de dificil dacă personajul încapratizat era mai înalt, pentru că devenea dificilă proba pentru cei mai scunzi.
După luarea poziţiei mama iedului… se purcedea la sărituri. Era simplu, cum sărea primul, trebuiau să sară şi cei din urma sa. Rostind aceeaşi sintagmă: capră nouă. După ce tot lotul era rulat, se trecea la o nouă săritură, identică cu prima, doar ca deja capra era veche: capră veche, sau s-a-nvechit.
Printre cele mai cunoscute sărituri, se numărau: laba gâştii, căderea ursului din lună, miştoul lui Pele, tunul lui Avram Iancu, şir indian.
Laba gâştii – în momentul sprijinului pe capră, se făcea o bătaie puternică cu palmele pe spatele nefericitului.
Căderea ursului din lună – la această săritură, se cădea deliberat pe capră. De aici si problemele de spate ulterioare ale noastre.
Miştoul lui Pele – la trecerea peste capră, cu piciorul drept se mima o lovitură cu miştoul (călcâiul) la fundul caprei. De asta suntem noi românii mingicari.
Tunul lui Avram Iancu – se sărea normal, după care se la fundul caprei se deschidea clapiţa tulunui, se introducea ghiuleaua, se închidea clăpiţa, şi apoi se tragea un şut serios la fund pentru foc.
Şir indian – după ce se sărea capra, cel care tocmai sărise se aşeza în şir, lângă capră, şi tot aşa pâna se forma un şir lung. În cele din urmă, ultimul dacă era sportiv, sărea peste toţi, dacă nu reuşea, rămânea capră. Bineînţeles că nu era neapărat ca ultimul să rămână capră, se putea să nu poată reuşi săritura nici penultimul sau altcineva mai slabuţ.
Acest joc, era exclusiv pentru “bărbaţi”! De aici deriva un alt joc…
Dar despre asta în episodul următor. Have fun!
