Împuşcata, Pac Pac – cu pistoale, seringi sau ţuflici (gornete)


Una din trăsăturile care diferenţiază sexul tare de cel slab, se spune că ar fi acel strop de concurenţă pe care-l au bărbaţii. Ei se întrec din orice, oricând şi oricum. Totul pentru ei e o întrecere, cine are cea mai tare masină de curse, cine pleaca cel mai repede de la stop, cine ridică mai multe greutăţi în sala de gimnastică, cine dă bară gol, etc. N-am adaugat în discuţie şi femeile, că aţi crede cine stie ce despre mine. Oricum, ca fapt divers, şi pentru cultura generală a lor, bărbaţii se întrec şi pe femei. Cei mai slabi, dar asta e doar părerea mea.

Acestea fiind spuse, adăugăm în discuţie şi pistolul cu bile, sau săgeţile şi arcul, şi avem un nou joc în vizor. ÎMPUŞCATA.

Acest joc, putem spune că era exclusiv dedicat băieţeilor, deşi cred că se mai găseau şi ramboiţe pe la colţurile blocului, acele fiinţe cărora le spuneam că sunt băieţoase.

Jocul, inspirat din realitate, istoric putem spune,  devine mai târziu succes nebun pentru vânzătorii de jocuri pe calculator, COUNTER-STRIKE.

Se juca asftfel, pe vremea mea. Erau alese 2 echipe de mercenari. Apoi prin simpla alegere a banuţului ori a pietrei, se stabilea şi echipa ofensivă şi cea în defensivă. Cea ofensivă trebuia să o ia cu asalt pe cealaltă. Armele erau reprezentate cu succes de crengile de prin copaci, acele bifurcaţii de crengi care aveau nenorocirea să semene unui pistol ori unei puşti. Cine deţinea pistoale de jucărie, era primul ales în echipă, nu avea importanţă că era bun sau slab la joc. Dar dădea bine, şi mai târziu arma era predată unui coechipier mai îndemânatic.

Jocul se desfăşura în diferite locaţii, de obicei prin prejurul blocului. Echipa defensivă, era lăsată să se departeze, şi să pună ceva spaţiu între ea şi cealaltă. Echipa stabilită pentru a începe ofensiva, rostea „baterieeeeee”, la care cealaltă echipă, când se simţea în siguranţă pentru a se ascunde, raspundea cu „foc”. Apoi cei din defensivă se ascundeau şi asteptau adversarul, în timp ce echipa cealaltă luau cu asalt adversarul. Nimeni nu avea voie să stea la pândă – „pândar” sau „cadel” sau „geană”. Jocul avea aliura unui război în toată regula.

Când în bătaia puştii apărea un inamic, primul care spunea „pac, urmat de numele celui împuşcat” îl scotea din joc pe adversar – împuşcatul (nu Ceaşcă) era considerat mort, anihilat şi aştepta deznodământul jocului, el neavând voie să spună cine i-a venit de hac, sau să dezvăluie locul unde şi-a găsit obştescul sfârşit.

Echipa care reuşea nimicirea duşmanului, câştiga războiul şi jocul, rămânând în ofensivă.

Revenim la sursa nebănuită de arme, pe care le puteam folosi cu succes. Acestea puteau fi ţevi din plastic, de la una simpla, la cele legate cu bandă izoleră de la nea Petrică (se puteau găsi ambele, la preţuri deloc accesibile, dar se mai făceau şi investiţii de genul din când în când). Cu ajutorul lor, se lansau celebrele ţuflici, sau gornete, de la cele simple, confecţionate de oricine, până la cele mai compelxe cu vârful înmuiat în aracet sau orice se putea întări, şi cauza o oarecare durere adversarului.  Se mai foloseau chiar seringi cumpărate de la farmacia bunului prieten, cu ac cu tot. Acul suferind modificări, în sensul că era rupt de la bază pentru ca jocul să nu degenereze în „de-a spitalul, dispensarul, doctorul, sau asistenta – după fantezii”. Era folosit şi acul, deoarece distanţa până la care se putea trage cu apă, folosind acul, era mult mai mare decât cea în care era folosită doar seringa. Fizică. Apa din seringi era cea de baltă; după o ploaie torenţială de vară, hop şi noi ieşiam ca ciupercile pentru o împuşcata cu seringi.

Acesta a fost jocul de astăzi, dedicat exclusiv băieţilor răi. Chics digg that!!!

Până data viitoare, numai bine…

Anunțuri
  1. imi place initiativa ta de a pune pe hartie regulile tuturor jocurilor copilariei insa o mica observatie as avea!
    ar trebui sa scrii mai concis si doar despre joc..fara alte commenturi…ca pana ajunge lumea la esenta deja uita ce ai vrut sa zici…

  2. @ Cristian

    Cu mici rectificari: nu e farmacia mea!

    @ Lavy

    Tocmai comentariile astea (pe care le face popick pe langa descrierea jocului) dau o nota personala postarii, daca n-ar fi ar avea iz de tratat, ceea ce nu-i prea placut! parerea mea 🙂

    Rock on popick!

    • Cristian
    • 20 Mai 2009

    Touché Andy!!! E o vorba din batrani Andy: Gura pacatosului adevar graieste! A ta, NU… a ta… Ce mai conteaza… important e ca am invatat ca de fiecare data cand te mentionez in postarile mele sa dau link spre tine… :))

  3. Hai cristi, nu te opri chiar acum!

  4. cum a sunat comment-ul lui OMU :)))

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: