Raţele şi vânătorii


Cu neobositele scuze de rigoare pentru inactivitate, va premiez cu un videoclip si o melodie pe masura. Lavy fii pe faza, ca e fashion.

Un joc foarte frumos la care participă deopotrivă şi băieţi şi fete, dar care din păcate a cam dispărut de pe scena copilariei actualilor prunci. Foarte simplu dar totodată distractiv, era foarte popular în rândurile noastre, pentru că îţi scotea în evidenţă, pe de o parte, dacă erai raţă – capacităţile tale motrice deosebite (schimbarea bruscă de direcţie, eschiva, sprintul de pe loc), dacă erai vânător – dexteritatea pusă în valoare de prinderea mingii cât mai rapid, şi repunerea ei în joc, dar şi talentul desăvârşit al vânătorului şi anume precizia aruncării.

Necesita un spaţiu destul de mare pentru desfăşurare, de obicei prin parcuri, parcarea blocurilor (pe vremea aceea nu erau atâtea maşini, şi nici atât de scumpe, încât ne mai permiteam câte o buşitură cu mingea în tablă. Daciile erau ţepene la tăblărae prin anii `90).

Simplu ca buna ziua: se alegeau 2 vânători, restul de puradei erau raţele, rămase în bătaia puştii, adică în mijloc. O minge de guma p-atunci, era aruncată de la un vânător la celălalt, fiecare în parte încercând doborârea din “ceruri” a sărmanelor “zburătoare”. Una câte una, “bleandele” erau împuşcate şi eliminate din joc.

Într-un final halucinant, inevitabil rămânea o singură “păsărică”. În acest moment, jocul intra într-un time out scurt. Se stabilea vârsta raţei rămase vie, şi apoi se arunca cu mingea de la un vânător la celălalt, de atâtea ori câti ani avea respectivul. Dacă rămânea neatins, avea dreptul să aleagă pe unul din vânători, care-l însoţea jocul următor la vânat.

În acest fel, vânătorul devenea vânat, în timp ce şi reciproca rămânea valabilă, până la noi instrucţiuni.

Când ne plictiseam, gaseam un alt joc foarte… dar despre asta în episodul următor.

Anunțuri
  1. sa traiesc! 🙂
    urmeaza flori fete sau baieti melodii sau cantareti, nuuu?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: