deGeneratii

Era cat`pe`ce sa postez ceva oribil azi… dar am fost inspirat, si am dat peste o melodie foarte tare, si un videoclip pe masura.

Asadar… revenii la treaba cu copiii din ziua de azi, fie ei emo, mane, coca, pitzi (nu de la nationala), etzeterea, care au alte preocupari decat cele naturale, firesti… but who are we to judge???

Si noi am fost originali la varsta noastra… sau nu… am copiat pe „vanilie inghetata”, pe „grabestete intr-un fel” (asta chiar nu stiu cum sa il traduc), ori „bajetii de la coltul blocului”(dupe care murea fetele, dupe ala blondu` Aron), dar iata ca „generatia de aur” adica parintii nostri,aveau un mod inedit de a socializa (personal imi place), care era modul lor de distractie, pastrand insa limitele toturor afirmatiilor de mai inainte.

Asa ca emo chidz, puneti mana pe straie, si jos textila… ca nici nu stiti cat de bine se comunica naked…

Si ca sa le aratam copiilor emotivi din ziua de azi, ca nu au fost singurii cu probleme de comunicare, ca si inaintasii lor din anii 2000 si ceva sau mai putin ceva… postam in continuare un videoclip, care pe final iti provoaca o polutie instant, vorba lui Bendeac, la auzul glasciorului zglobiu al gagicii luzarite (looser – perdant, fraierica geamnatan).

Anunțuri

Gugesti Park

Cu riscul de a face concurenta prietenului meu, mi s-a pus pe chelie o situatiune. Sa vedeti de unde a plecat totul.

Silit sa duc gunoiul la ghena, ca daca nu-l duc eu la cine sa ma astept!?!… am observat un lucru. Cainii comunei dragi, care asteapta poti spune nehaliti, dar gresesti amice, indestulati de resturile pe care le gasesc prin container, te latra de zor si maraie ostentativ, parca sa sa te devoreze ca nu le aduci mai repejor de mancare. Plecat pe alte taramuri, nu pentru mult timp, si revenit la obarsie, am observat multitudinea de patrupede din jurul blocului meu. Saracul Ceasca… s-a transformat deodata in caine… ti-e si frica sa iesi pe strada dupa ora 22.

Asadar… domnilor ilustri conducatori ai comunei noastre… ce-ar fi daca ati mai lasa deoparte ghiorlaneala pamantului din centrul comunei (asta asa de ochii lumii, vb `ceea), si v-ati apuca de 2 lucruri arzatoare… care au ramas asa de pe vremea comunismului:

1  (la mana) – niste ghene de gunoi up-grade. Cate credeti ca ne trebuie in comuna??? la mine la bloc de cand ma stiu a existat 1 pentru blocul F.P.L. si garsoniere, si una pentru blocul PTTR (posta pentru altii). Situatia in piata (ca sa nu mai zic si de piata… ca e gata dar nu vinde nimeni in ea – sau nu e gata???) o poate relata bunul meu prieten fara locuinta (ca doar are balta peste nu???), desi pot spune ca din copilarie imi amintesc vreo doua containere in spatele centralei termice si alte 2 in spatele blocului cunoscut drept „la paine calda”. De ce spun asta?? Pentru ca am vazut ca masina de gunoi avem… E asa greu sa comandam niste ghene noi… oare „ueeeeeeee” nu ne-au dat bani si pentru „infrastructura” (dezvoltare rurala daca vreti – civilizatie mai bine zis). Asa ca uitasem… si blocurile profesorilor au niste ghene prin spate. Deci una peste alta „2 la primarie, 2 la prefectura, etc” ce sa mai, vb lu` Moromete, vreo „10 basmale asa”… sunt chiar asa multe??? Dar poate trebuie si mai multe ar zice unii… sa fie… si vreo 20 – 30… da`le draq ca doar cred ca bani sunt… AAA sunt… Dar nu pentru asta… Sunt pentru Parc. Ce-i trebuia chelului… Parc in Gugesti. Ca sa aibe altii ce rupe si pe unde scuipa… sau sa calce iarba… sau sa arunce hartiile pe jos. Nu zice nimeni ca nu ne trebuie „dixtractie” dar poate ca mai interesant era pastrarea stadionului ca loc de agrement… si pusi niste copii care se pricep la batut mingea, sa joace intr-o echipa. N-avem sponsori… Oare nu avem bani pentru asa ceva la primarie??? Ce trebuie? Un gard in spatele stadionului… si 2 porti (una la intrarea principala) si alta la vestiare… ma pricep (ca doar am copilarit pe acolo). Nuuuu… noi transformam stadionul in locuinte… ca n-avem destul pamant in Gugesti unde sa construim… exact ala ne incomoda. Cred ca rad si in acelasi timp isi musca mainile cei de la Dumitresti… ca la ei la munte acolo mingea se duce intr-o singura directie… saracii… da ei au… ca nu beau :))

2 (la mana) – catelusii aceea care latra de zor pe la ghene sunt in numar de sa zicem cel mult  50… hai sa zicem 60. Asadar cred ca se poate organiza un Sneek Out (o pandeala) timp de o saptamana… saltati in dube, si… eutanasiati… asa sa nu stie nimeni, decat noi… si uite cum intr-o saptamana cel mult o luna rezolvam si situatia cu mirosul de la ghena… si cainii violenti… colocatarii de la garsoniere saracii… numai ei stiu.

Daca imi mai aduc aminte de ceva… va mai scriu…

Nu vreau sa ma inteleaga cineva gresit… dar ar trebui sa incepem sa construim ceva frumos in comuna asta… ca vrei sau nu vrei… viitorul va fi si aici, iar in strainatate sunt mai frumoase comunele, satele, ca orasele. Si citind cartea domnului Lefter Vasile, am dat de un capitol referitor si la datini. Demult uitate, care au lasat loc distrabalarii din discoteci, manelismului, cutitarilor, cocalarilor, pitzipoancelor, etc. N-am nimic cu discoteca… Dar nu prea mai vezi lume civilizata.

Si ca sa revin, ar trebui indrumati copiii sa pastreze aceste datini si obiceiuri (plugusorul, colindul – pe daruri nu pe bani) pentru ca altii „strainejii” nu au cu ce.. sau se chinuie… sau poate ochiul meu critic, ori patriotismul, ma indeamna sa le vad doar pe ale noastre ca cele mai frumoase.

Asadar… va las sa contemplati un picut la viitor, care cine stie, poate suna mai bine.

Spuneti nu… doar la ce e rau… la naiba!!! Ma mai gandesc, daca sa mai emigrez… „din nou iarasi” la naiba!!!

Mai tare ca ozone

Las praful din biblioteca pentru a posta ceva tare, astazi.

Ieri dupa-amiaza, ies din casa in care sunt tintuit datorita vremii neprielnice mersului pe 2 roti motorizate, pentru a merge cu un prieten (nu spui care, persoana importanta) sa isi echipeze “conserva” cu 4 cauciuce toamna-iarna. Cu noi, alt amic… cica atotstiutor in cauciuce. Asta din urma primeste un sms. Ce sms??? Am sa va esplicitez imediat.
Daca va mai aduceti aminte, eu imi aduc, in urma cu nici mai mult nici mai putin de 5 ani, pe timpul acela eram anul 2 la o facultate de perspectiva (va amintiti), o formatie necunoscuta, ajunge in topuri cu o melodie foarte frumoasa, si draga mie. “OZONE – DESPRE TINE”. Stiam versurile pe dinafara, le trimisesem chiar si unei febleti d`ale mele, in semn de dragoste si amicitie, si… prost am mai fost doamne. (greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, nu?).
Legatura… unul din versurile melodiei suna cam asa… “Nu raspunzi la sms! Eu iti scriu atat de des…” A fost catalogat hitul anului, iar versul “nu raspunzi la esemes” (asta pentru intonatie) a fost declarat versul anului.
Amicul asta al nostru primeste un sms de genul… “nu raspunzi la semesugi!!!” Mi se pare mai ceva decat precedentul… deci e prea tare dom`le… continuarea??? Va las pe voi perversitati, ce sunteti, sa va dati cu parerea…
Vi-l imaginati pe domnul gadea… si pe domnul stan??
– Domnuuuuu… Gadea!
– Da domnuuuuu… Stan!!
– De ce nu raspunzi, domnuuuuu Gadea, la semesugi?!?
Extraordinar sms-u`. Felicitari celui care l-a inventat!
Un video pe mtv, imi atrage atentia in aceste momente “guru jesh project – infinity” – daca ca am retinut bine.
Va salut cu traditionalul… “nu spuneti nu… la tot, la naiba…”

Sfertul academic

De undeva de la 11 grade Celsius, ce le incrimina nemiloasa masinarie cine stie de cine inventata (nota 10 cu felicitari celui care va posta un comment cu raspunsul), se naste o zi de`altfel insorita, printre putinele de care am avut parte in ultima vreme, in exilul la care am fost supus, de ceva vreme. Anotimpul, de fapt isi face treaba destul de bine prin zona aceasta, populata in mare parte de batrani si oameni iubitori de natura, in toata splendoarea ei, cu frunze ruginii care nu mai invelesc pentru moment arborii ci pamantul, care de altfel, nici el nu mai are mult si va ingheta sub patrunzatorul frig, al toamnei.
Ziua incepe obisnuit, cu tata care baga capul pe usa la 5 dimineata, ca nu stie unde si-a pus cheile, care nu ii trebuiesc, dar ma rog… cu mama care macar face un lucru apreciabil… cafeaua, pe la 7 dimineata… a am uitat sa prezizez ca dorm in bucatarie, tare nu? Am soba, d`aia! Vezi mai sus ca e foarte, foarte frig prin zona asta. Cu telefoane, si mesaje din partea prietenilor, cu urari de binete si sanatate si fericire si… o fata frumoasa din partea babelor… mde, nu v-am zis “majoritatea parlamentara” din zona!?!
Pusei mana pe laptop si bagai niste muzica… buna… care ma face sa dansez ca nebunu de unu` singur, ca doar n-are cine ma vedea, de asemenea imi pun in valoare si calitatile vocale ale momentului… chiar imi lipsesc niste petreceri, poate d`aia nici nu puteam adormi cu o seara inainte, corpul resimtind evenimentul la care de obicei nu prea dormi mult, dupa.
Daca nu v-ati prins inca, imi permit sa dezvalui surpriza… am 25 de ani. Single, not married, no children that I know of… no money. Deja incepe sa nu prea imi mai sune bine varsta. Deja as vrea sa merg in directia opusa… daca pana acum celebra fraza “ce n-as vrea sa mai fiu la gradinita din nou, sau la scoala!” devine o himera… ii ia loc cu succes amintirea anilor liceului, cu toate nazbatiile facute de tine sau de colegi, si note ascunse parintilor, ori orele de matematica sau de limba romana petrecute pe bancile zdrentuite ale cinematografului local, etzetera etzetera. Cine stie, poate in 5, 10 ani acestor amintiri le vor lua locul cele din facultate ori altele petrecute pe meleaguri straine. Time will tell. Vorba americanului.
E mult prea devreme sa deschid contabilizarea socio-profesionala a anilor deja scursi in acest sfert din totul la care toti speram… centenarul. Insa, facultatea absolvita cu succes in urma cu 2 ani, dar si masterul proaspat inscriptionat in CV-ul personal, m-au propulsat in primavara acestui an in directia carierei, pe meleaguri straine sau nu… pentru unii devenite a doua casa sau poate prima, pentru altii un mod de viata care nu li se potriveste, o mentalitate sanatoasa dar inca fara adeziv bun in mintea noastra, a romanilor. De aceea trebuie sa nu imprumutam mentalitati pe care sa le luam de bune, pentru simplul fapt ca intr-o tara sau alta se traieste mai bine, ci sa ne creeam propriul nostru mod de gandire, pentru care sa fim invidiati sau copiati de altii, carora sa ne permitem ca peste cativa ani sa le dam noi lor sfaturi si nu invers. Totul trebuie sa vina din interiorul nostru, din dorinta noastra de a ne fi mai bine, si nu numai noua ci urmasilor, urmasilor nostri, basheshti, sau tariceni.
Ce vreau sa spun e ca tocmai am ajuns la sfertul academic, si plec din nou la drum asa cum am plecat si la 18 si la 23, ori 24 jumate, singur, doar cu dorinta si speranta ca telul va fi atins, cu orice pret. Cu alte cuvinte… mama*… I`m comin` home! La naiba… Impropriu spus, dar are priza si reflecta realitatea momentului.
Nota: * – Roumanie (imi place mai mult frantuzescul decat englezescul – no ofence)

Portofele, portofele

      Tocmai fusesem in oras, la invitatia unui prieten, intr-un restaurant de renume in oras.
Afara se asternuse un strat considerabil de zapada, ca in povesti… Imi iau la revedere de la mesenii mei, si ma indrept spre masina proprietate personala. Cu un mic efort dau zapada de pe geamuri, ma urc in habitaclu, si demarez…
Becul rosu-orange din bord anunta un adevar crunt… ramaneam fara benzina… 2, 3 „curbe periculoase”, si in fata mi se arata piata de carburant. Asteptand la semafor… trag o ocheada in portofelu-mi umflat de chitante si chitantele, mde… traim in romania… taxe la tot pasul. Portofelul ma anunta necrutator… mai aveam 3 hartii: una de 5 lei, una 10 lei si una de 1 leu.
De cat sa bag… ma tot gandeam… de 10 lei. Intru printre tarabe, si ma autoservesc. Aaa… ce mi-e 10 lei ce mi-e 15 lei. Si scap de 15 lei benzina in „stomacul fiarei”.
La casa… senzational… n-aveam decat 2 bancnote de 2 lei si una de 5 lei… Ma scuz politicos, si sun un prieten… nu puteam intreba publicul… era prea jenant. De fifti fifti… nu-ndrazneam, ca putea indrazni pietasul cu bastonul.
Obtin raspunsul corect de la prieten… vine in 5 minute… doar ce ne despartisem de 5. Ei bravo…
Dintr-una-ntr-alta, vad in portofel cardul de salarii de pe vremea asigurarilor. Mai aveam vreo 30 lei pe el. Imi fac curaj si intreb fata de la pupitru de comanda… „stiti… am un card de salarii, nu pot plati cu el?”. Raspuns afirmativ. „sigur ca da!”, zic „da` e cumva vreo problema daca nu stiu pinul? ca nu prea-l folosesc! l-am si uitat”
Daca eram doar noi doi in benzinarie cred ca ar fi sarit pe mine si am fi facut-o pe tarabe… eram cel mai fericit barbat din lume… iti poti imagina sa intri intr-o benzinarie, sa pui benzina, sa nu platesti pentru ea… si sa te si alegi cu cea mai tare fantezie, si partida de amor din viata ta… ar fi fost ceva.
Vanzatoarea, daca o pot numi asa, a ramas masca… se uita o clipa in calculator. Stiti la ce s-a uitat? La bolidul supersonic pe care il pilotam… Se uita la mine si-mi zice… „ce bine o fi sa ai card de salarii si sa nu ai nevoie de el!”
Zambesc si eu ironic, si zic… „daca nu l-am folosit niciodata!”.
Cu asta i-am intors cutitul in rana…
A venit prietenul, care iute m-a scos pe cautiune din prinsoare…
Morala: „`geaba ai card misto… daca n-ai cokar baros”…

       La 4 minute dupa miezul noptii de 29 septembrie a anului 1983, m-am nascut eu.

O parte din copilarie mi-am petrecut-o la bunici, dupa care am mers la gradinita
din localitatea natala, Gugesti.

Scoala generala din localitate, si-a deschis portile pentru mine cand nici nu
implinisem 7 ani. M-am integrat bine de prima data, in primii ani de scoala devenind un
premiant consacrat. Au urmat anii de gimnaziu, in care am mentinut linia buna a
invataturii, hotarand sa urmez cursurile Colegiului Economic „Mihail Kogalniceanu” din Focsani. Am obtinut un loc in clasa de Drept Administrativ, ceea ce imi si dorisem.

Plictisit de notiunile de drept si economie, si descoperind ca adevarata vocatie
vine din interior, am hotarat sa schimb ceva si am schimbat cursul pe care toti colegii mei l-au urmat: AS-ul sau Dreptul.

In mine lua fiinta dorinta de a indrepta lucrurile, de a fi de ajutor celor care au nevoie de el, de a ajuta oamnenii privati de cele mai importante capacitati fizice specifice fiintei umane.

Astfel Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, cu sectia ei aparte Kinetoterapie, ma atragea ca un magnet.

In vara anului 2002, am luat cu brio examenul de admitere, in fata deschizadu-mi-se noi orizonturi. Am obtinut rezultate bune si mergand pe fagasul acesta, in 2006 am obtinut Licenta in Kinetoterapie.

In toamna aceluiasi an, am considerat necesara si obtinerea titlului de master in
acelasi domeniu, aprofundand unele notiuni invatate de-a lungul facultatii.

Actualmente, vreau sa emigrez… la naiba!

P.S. Intre timp am obtinut si diploma de master, ba mai mult am reusit sa si emigrez. Mi-a fost oferit un contract de munca in Italia, pe care l-am acceptat fara alte impedimente. Ma rog… de partea birocratiei din Romania, dar… nu intra in discutie.

M-am intors din motive neelucidate ;), insa planuiesc cu tact o emigrare in masa (m), nu mama lu` nu`stiu`care! Romania nu mai are nevoie de noi.

Ca melcul prin lume, am lucrat si in Bacau la DGASPC, pana cand am ajuns pe minus la bugetul de venituri-cheltuieli din balanta contabila.

In prezent, daca vreti sa dati de mine, ma aflu in capitala tarii noastre… maiestuoasa Romaniiiiiaaaaa, unde pun umarul la refacerea capacitatii de munca a baseshtilor.

Va urma…