Posts Tagged ‘ focsani ’

Prostie, nestiinta, sau reavointa!?!

Am un prieten care intr-un timp era pornit rau pe MR (militia romana). Astia cica taie liniile continuie dupa cum ii taie capul, mai taie si spanzura ce vor, daca ai nevoie de unul tocmai atunci nu il gasesti, reciproca e valabila si in acest caz… etc., etc. Eu unul il tot linisteam, mai ales ca primeam amandoi semnale certe din toate partile, precum ca militianul se afla mereu in exercitiul functiunii, este mereu in misiune si are voie sa faca ce vrea. Pentru mine nu reprezinta o asa mare problema, atata timp cat nu am de aface cu ei. Ii evit cat pot.

Ei dar uite ca nu ma evita ei pe mine. Martor intr-o zi la un examen auto (de pe margine, nu din masina), mare mi-a fost mirarea cand unul dintre examinatori (din motive lesne de inteles, deocamdata nu ii pot da numele, dar o voi face la finele lunii septembrie) a picat la traseu un cursant, un aspirant al permisului de conducere, proba practica desfasurata in Focsani.

Poza de mai jos indica o intersectie semaforizata din oras. Prioritatea e simpla si o da semaforul, plus directia de mers a vehiculului cu care te intalnesti si care are aceeasi culare la semafor.

Vin acum si intreb pe cei care au permis si care teoretic ar trebui sa cunoasca circulatie. Cum se procedeaza in acest caz. Cine trece primul??? Sau daca trec amandoi odata??? Cine are prioritate de trecere?

Zile bune!

Aruncati hartia pe jos… SERIOS

Manat de spiritul civic-ecologist, ma trezesc ieri dimineata sa adun toate caietele si cartile fara de trebuinta de prin casa pentru a le duce la un centru de colectare a hartiei. Singurul gasit de mine pe net in Focsani… REMAT VN. Dau vreo doua telefoane, si ma interesez unde e sediul. Prima greseala facuta… nu am intrebat cat e kg.

Ajung la Remat Focsani. La poarta, celebrul portar arogant. L-am intrebat politicos daca aici pot aduce niste hartie, si nu s-a sinchisit sa imi zica decat un DA. Nu… vezi du-te acolo, fa aia, etc. BUGETARI banuiesc. Da-i afara Base. Intreb un baietas pe acolo cum sa fac, si imi zice ca e cineva „mai incolo” care cantareste la cantarul mic. In fine, ma invart eu pe acolo putin, nu era nimeni la cantar, evident. Dupa ce am inceput sa strig pe acolo… ba care esti aici, vine unu si imi cantareste hartia. In acest timp se da in vorba de un bon pe care trebuia sa il iau de la o ghereta. Aici interesanta treaba. Dupa ce ca avea ala geamurile fumurii la ghereta de nu vedeai inauntru, m-ai avea si geamul de „relatii cu clientii” prin spate. Initial am zis ca e inchis. M-am invartit eu pe acolo putin, da martalogul sa nu strige si el… bah franache is aici ma! Nu… el ma vedea pe mine, eu p calului pe el. Era cat p-aci sa fortez usa pe care era lipit un afis… interzis persoanelor neautorizate.

Ce-mi zice martalogu`. Da stiti ca e kg de hartie 5 bani. Eu arogant… Nu ma intereseaza bah… am venit sa scap de ea intr-un mod eco. Si iau bonul in zeflemea. Ma intorc la nea cantarul care imi trece averea. 14 kg. Fac o socoteala de clasa a II-a a militianului, si zic. 70 bani. 7 000 de lei vechi. Ei… n-are importanta, eram convins sa continuu intru ecologie. Ma duc la p belita ala.

Aaaaa. 0.05 de inmultit cu 14 = 70 bani. N-am sa va dau! Ce mah? N-am marunt sa va dau. Cum mah sa n-ai? Io-te ca n-am decat de 1 leu.

Sa te f..t. Cu hartia ta cu tot. Si cu m m de m. etzetera, etzetera.

Am plecat nervos de acolo. De acum incolo nu mai duc nimic. Mai bine le las in fata blocului noaptea. Ca s-asa platesc gunoi. Asa ca de ce sa fiu eu ecologist??? Sa fie altii in locul meu. Mi-a ajuns si cu ecologia.

Limbaj tendentios si plin de vulgaritati prescurtate. Tine-ti copiii deoparte! Urmeaza ROMTELECOM. Cu bulina rosie.

Autogara Domnului

De mic copil mi s-a propus să mă fac popă. Unii mai hazlii ar zice că sunt. 😉 Nu cred că firea şi natura ar fi conlucrat în a mă îndruma spre o astfel de carieră, după cum mă văd eu la vârsta imaturităţii mele de acum. Însă dacă merg într-o biserică, mănăstire sunt pios, ma rog pentru sănătatea mea, a familiei mele (toată lumea să trăiască numai noi să nu murim) a cunoscuţilor, bunăstare şi fericire… etc. Ca orice enoriaş.

Acuma… nu sunt un evlavios fără simţire, am citit diverse cărţi mai mult sau mai puţin habotnice despre Dumnezeu, religie, biblie, apariţia acestora, cine a stat la baza acestor surse de informare a populaţiei, adevărate ori false. Da ştiu una şi bună… M-am nascut creştin, am să mor creştin… vorba babei din povestire.

Şi cum cătam eu un adăpost mai ferit, trăgandu-mi fesul pe urechi şi bagând în gulerul gecii gâtul „a la Roman Petre”, văd cum se apropie de mine o fem… ooo doam… oooo duduie. Imbrăcată într-un pardesiu vişiniu-cafeniu, cu o căciulă de blană pe cap, se apropia destul de hotărât de mine. Totul se va desfăşura pe parcursul a 20 de secunde maxim. Pe parcursul drumului ei către mine, mă gândeam că mă va întreba respectuos cât e ceasul, ori dorea o informaţie cu privire la un microbuz, etc.

Şi începe prin a mă întreba dacă mă supăr dacă imi pune o întrebare. Nimic ce să îi demaşte intenţia ulterioară. Accept propunerea, ca un băiat simţit ce sunt… şi modest.

– Vedeţi dumneavoastră câţi oameni suferinzi şi bolnavi sunt în lumea asta, imi spune pe un ton calm, incet, liniştit, abia perceptibil urechii interne şi pavilionului potrivit bine sub căciulă.
Mi-am dat seama imediat ce vroia. Totul se petrecea atat de rapid in minete mea… probabil ca stânge bani pentru vreun bolnav, ori poate chiar ea este suferindă de vreo maladie, fizionomiai schimonosită, ori doar îmbătrânită de anii şi primăverile trecute cu bucurii şi necazuri, o cam trăda.
– Atâţia oameni, bolnavi se chinuie şi mor… continua să imi spună. Ei ceea ce avea să urmeze m-a şocat pe moment. Nu ştiu de ce am avut în sinea mea o astfel de reacţie, puteam să trec impasibil.
– Credeţi că mereu va fi aşa? Şi ŞOC! Această banală întrebare, m-a făcut să tremur din toate încheieturile. Poate că şi persoana care a iniţiat-o a contribuit din plin la aceasta. Dubioasa-i abordare m-a nenorocit.
În timp ce i-am răspuns că nu mă interesează (de fapt nici nu ştiam ce vroia de fapt), ea a mai zis ceva. Nu ştiu ce, nu m-a interesat, depărtându-mă rapid de culcuşul meu cu greu câştigat în defavoarea altor călători.
Am fost atât de şocat, încât mă gândeam ca nu cumva să mă urmărească… dacă se va urca în acelaşi microbuz cu mine!?!

După ce mi-am revenit, încerc să observ alte mişcări în teritoriu a femeii. Abordează o altă persoană care o trimite la… paşcani. Apoi îşi încearcă norocul cu o femeie de la ţară. Mă rog, cine nu-i de la ţară într-o autogară. Scena trasă la indigo cu abordarea mea. Până la un punct. Atunci am aflat şi eu de fapt ce dorea respectiva.
– Doamnă, vă zic, spunea ţăranca (nu e o jignire), eu vă zic una şi bună. Eu sunt ortodoxă şi aşa vreau să mor.
– Doamnă vă dau o carte, o broşură, despre adevăratul Dumnezeu.
– Ce carte doamna, spune ţăranca cu ironiai specifică, lăsându-şi pradă sacoşele cu cele cumpărate şi dispărând nu ştiu unde preţ de câteva secunde, timp în care duduia căuta o nouă pradă.

       La 4 minute dupa miezul noptii de 29 septembrie a anului 1983, m-am nascut eu.

O parte din copilarie mi-am petrecut-o la bunici, dupa care am mers la gradinita
din localitatea natala, Gugesti.

Scoala generala din localitate, si-a deschis portile pentru mine cand nici nu
implinisem 7 ani. M-am integrat bine de prima data, in primii ani de scoala devenind un
premiant consacrat. Au urmat anii de gimnaziu, in care am mentinut linia buna a
invataturii, hotarand sa urmez cursurile Colegiului Economic „Mihail Kogalniceanu” din Focsani. Am obtinut un loc in clasa de Drept Administrativ, ceea ce imi si dorisem.

Plictisit de notiunile de drept si economie, si descoperind ca adevarata vocatie
vine din interior, am hotarat sa schimb ceva si am schimbat cursul pe care toti colegii mei l-au urmat: AS-ul sau Dreptul.

In mine lua fiinta dorinta de a indrepta lucrurile, de a fi de ajutor celor care au nevoie de el, de a ajuta oamnenii privati de cele mai importante capacitati fizice specifice fiintei umane.

Astfel Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, cu sectia ei aparte Kinetoterapie, ma atragea ca un magnet.

In vara anului 2002, am luat cu brio examenul de admitere, in fata deschizadu-mi-se noi orizonturi. Am obtinut rezultate bune si mergand pe fagasul acesta, in 2006 am obtinut Licenta in Kinetoterapie.

In toamna aceluiasi an, am considerat necesara si obtinerea titlului de master in
acelasi domeniu, aprofundand unele notiuni invatate de-a lungul facultatii.

Actualmente, vreau sa emigrez… la naiba!

P.S. Intre timp am obtinut si diploma de master, ba mai mult am reusit sa si emigrez. Mi-a fost oferit un contract de munca in Italia, pe care l-am acceptat fara alte impedimente. Ma rog… de partea birocratiei din Romania, dar… nu intra in discutie.

M-am intors din motive neelucidate ;), insa planuiesc cu tact o emigrare in masa (m), nu mama lu` nu`stiu`care! Romania nu mai are nevoie de noi.

Ca melcul prin lume, am lucrat si in Bacau la DGASPC, pana cand am ajuns pe minus la bugetul de venituri-cheltuieli din balanta contabila.

In prezent, daca vreti sa dati de mine, ma aflu in capitala tarii noastre… maiestuoasa Romaniiiiiaaaaa, unde pun umarul la refacerea capacitatii de munca a baseshtilor.

Va urma…